O maşină, premiul Zilelor Humorului

Cei care vor participa anul acesta la manifestările organizate la Zilele oraşului Gura Humorului au şansa să plece acasă la volanul unui autoturism Fiat Punto, acordat ca premiu la finalul sărbătorii. 
Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, ne-a declarat că în cursa pentru maşină intră toţi cei care vor cumpăra bilete la concertul din ultima zi a sărbătorii. Preţul unui bilet este un leu, dar trebuie menţionat că la concerte se poate intra şi fără bilet. 
Programul Zilelor Humorului începe joi, 9 iulie a.c., la ora 16.00, cu Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală „Doină, doină, cântec dulce”, ediţia a XII-a. 
Vineri, se va deschide Festivalul Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la... Gura Humorului”, ediţia a XIX-a, vor mai fi târguri de carte, ateliere de grafică satirică, premierea olimpicilor humoreni, un Târg al Meşteşugarilor, concursuri şi competiţii sportive pentru copii, recital Blackpearl, concert Semnal M, lansarea albumului „Împreună mereu” al grupului Axiome şi Balul Gospodarilor, cu Călin Brăteanu şi formaţia Rekord, invitaţi speciali Traian şi Valeria Ilea, la Casa Elena. Accesul la bal este permis numai în costum popular autentic. 
Dimineaţa de sâmbătă este dedicată copiilor, cu piesa de teatru Dănilă Prepeleac, pusă în scenă de actorii Clubului Copiilor şi ai Şcolii Generale cu clasele I-VIII nr. 1 şi un miniconcert Whispers - trupa heavy-metal a Clubului Copiilor din Gura Humorului. 
La ora 11.00 începe concursul de măiestrie culinară, urmat de degustare, „Barabula de Aur”. Manifestarea, aflată la prima ediţie, îşi propune să promoveze bucătăria bucovineană, componentă de bază a produsului turistic local.
Bookmark and Share

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

About US

free counters

Site Info

About Me

Page Rank